O grupare de hackeri a obtinut accesul miercuri asupra unor conturi Twitter populare, inclusiv al lui Barack Obama, Bill Gates, Elon Musk si Apple.
Conturile verificate pentru Bill Gates, Elon Musk si Apple au emis tweet-uri care promoveaza o inselatorie de criptocurrency, solicitand urmaritorilor sa trimita bani pe o adresa blockchain in schimbul unei restituiri mai mari.
Contul oficial pentru fostul vicepresedinte si candidatul la presedintia americana, Joe Biden, a fost, de asemenea, spart. Hackerii au obtinut si contul oficial al fostului presedinte Barack Obama.
Iata cateva dintre conturile identificate pana acum:
Bill Gates
Elon Musk
Jeff Bezos
Joe Biden
Barack Obama
Mike Bloomberg
Warren Buffet
Apple
Kanye West
Wiz Khalifa
kim Kardashian
Floyd Mayweather
Uber
CoinDesk
Binance
Bitcoin
Gemini
Twitter a spus intr-o declaratie oficiala: “Suntem constienti de un incident de securitate care afecteaza conturile de Twitter. Investigam si luam masuri pentru a remedia acest lucru. Vom oferi actualizari in curand”. Ca parte a eforturilor de remediere a companiei, conturile verificate, utilizate pentru a promova inselaciunea, au fost blocate de la a mai trimite tweet-uri.
Majoritatea conturilor sparte au fost acum restaurate in posesia proprietarilor si postarile hackerilor au fost eliminate. Cu toate acestea, adresa de bitcoin mentionata in majoritatea tweet-urilor a strans peste 100.000 de dolari din sute de tranzactii.
Unele dintre tweet-urile care promoveaza inselatoria contineau si un link catre un site web, care acum a fost eliminat.
Speculatiile cu privire la modul in care conturile au fost penetrate sunt multe, cele mai populare teorii fiind ca hackerii au obtinut contul unui angajat de rang inalt din Twitter si ca au gasit un exploit 0-day si il folosesc pentru a ocoli autentificarea site-ului.
O schema cripto similara a stat la baza unui atac vizat asupra conturilor YouTube la inceputul acestui an. Un hacker a deturnat conturile YouTube, le-a redenumit in diverse marci Microsoft si le-a folosit pentru a transmite o inselatorie Ponzi de criptocurrency catre mii de utilizatori, trimitand un mesaj din partea lui Bill Gates.
Elon Musk este, de asemenea, o tinta frecventa a preluarilor de conturi si a hackerilor care folosesc inselatoriile bitcoin.
Cinci ore mai tarziu, Twitter a spus ca instrumentele sale interne au fost utilizate pentru atacul care a fost efectuat cu inginerie sociala.
“Am detectat ceea ce credem ca este un atac coordonat de inginerie sociala de catre persoane care au vizat cu succes unii dintre angajatii nostri cu acces la sisteme si instrumente interne”, a aratat compania.