Battlefield V este ultima intrare in longeviva serie Battlefield, si aduce actiunea in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Battlefield V vine cu multe schimbari fata de predecesorii sai, asa ca este de inteles daca iti e greu sa tii pasul.
Au fost introduse numeroase mecanici noi, care schimba drastic modul de joc, exista un cu totul alt sistem de progresie si deblocare, iar personajele au, in sfarsit, optiuni de customizare.
Vom enumera mai jos cateva sfaturi pentru incepatori, in asa fel incat daca joci pentru prima oara, sa stii despre ce este vorba.
Observarea
Unul dintre lucrurile noi cu care vine Battlefield V este observarea, care a fost revizuita temeinic. Au trecut zilele in care daca tinteai catre inamic, acesta era urmarit automat, in ciuda miscarilor. Desi exista cazuri rare in care un oponent va fi observat din pricina miscarilor, in Battlefield V vom avea sageti galbene si rosii atat pentru echipa proprie, cat si pentru adversari, sistemul fiind mai aproape de jocuri precum Rainbow Six Siege, mult mai imersiv si mai util. Observarea unui inamic este, de regula, insotita de un semnal sonor, asa ca semnul de urmarire nu era chiar atat de folositor. In plus, acum poti vedea locatiile in care stii ca se afla inamicii, chiar daca nu ii poti vedea si pe ei.
Fortificatiile
O alta mecanica noua din Battlefield V este reprezentata de fortificatii, pe care jucatorii le pot construi in locatii pre-determinate. Clasele de suport le pot construi mai repede decat restul. Aceste fortificatii pot fi orice, de la saci de nisip, pana la drumuri blocate si garduri ghimpate. Desi acestea nu sunt indestructibile, nu sunt nici usor de depasit, asa ca pot face diferenta intr-o lupta. Daca vrei sa aperi un obiectiv, acesta este un mod minunat de a limita oportunitatile adversarilor, si de a reduce drastic numarul de linii ce trebuie protejate.
Echipele echilibrate
Battlefield a pus mereu accentul pe jocul de echipa, dar acest accent a fost amplificat in Battlefield V. Cu noul sistem de limitare a resurselor, o echipa echilibrata este imperios necesara. Medicul este unul dintre personajele care nu poate lipsi sub nicio forma, din moment ce restul claselor pot cara un singur bandaj, ca sa nu mai vorbim de faptul ca daca esti ranit grav nu te vei vindeca automat. Desi munitia nu mai este la fel de limitata ca in varianta Beta, ii vei simti in continuare lipsa, asa ca si personajele de suport sunt extrem de importante. Assault si Recon-ul nu sunt imperativi, insa reprezinta, cu siguranta, un avantaj, asa ca ar fi bine sa ii includeti in echipa.
Punctele echipei
Esti mandru de faptul ca echipa ta se afla mereu in top 3? De acum incolo toate punctele echipei sunt adunate intr-un singur loc, la care are acces liderul, si pe care le poate folosi pentru a va aproviziona cu munitie si sanatate, cu cateva tipuri de vehicule, sau cu bombe care au potentialul de a devasta inamicii. Cu cat mai bine se descurca echipa, cu atat mai multe optiuni vor deveni disponibile.
Sanatatea
O alta schimbare in Battlefield V este aceea ca atunci cand esti ranit, nu te vei regenera fara putin ajutor. Daca nu ai un medic pe langa tine, va trebui sa cauti provizii medicale cat mai repede. Tine minte ca vei putea sa cari un singur bandaj, asa ca foloseste-l cu intelepciune.
Aducerea la viata
O alta noutate in Battlefield V este schimbarea din mecanica readucerii la viata, care nu mai este limitata doar la medici. Poti fi adus inapoi de orice coechipier, indiferent de clasa. Va dura putin mai mult, iar cel care incearca sa faca acest lucru va deveni o tinta usoara, dar aditia este una binevenita.
Insa trebuie mentionat ca medicii sunt in continuare singurii capabili sa aduca inapoi oameni din alte echipe, si, in plus, au grenade cu fum care ii protejeaza in timpul procesului.
Rolul in lupta
Clasele sunt mult mai diferite acum. Fiecare dintre ele are doua roluri de lupta din care poti alege, iar acestea pot schimba drastic modul de joc.
Recon, spre exemplu, vine cu un rol sniper, si altul de deschizator de drumuri. Rolul sniper iti permite sa identifici inamicii, dar si sa iti tii respiratia mai mult atunci cand tintesti. Rolul deschizatorului de drumuri, pe de alta parte, are legatura cu teritoriul. Aceste roluri vin cu optiuni proaspete si distractive pentru clase, si reprezinta o adaugare binevenita.
Munitia
Sistemul de munitie mentionat anterior te va lasa rapid fara gloante, iar soarta ta va fi pecetluita fara un personaj de suport langa tine. Ar trebui sa retii, insa, ca de fiecare data cand omori un inamic, ii poti fura o parte din arsenal. Nu este mult, dar ar trebui sa fie suficient pentru a ajunge la obiectiv.
Progresia armelor
In timp ce Battlefield 1 a reprezentat un pas in spate in ceea ce priveste customizarea armelor, Battlefield V merge in directia corecta. Nu doar ca armele arata mai bine, dar upgrade-urile disponibile sunt mult mai semnificative. De la tintirea mai rapida, pana la o viteza mai buna in timp ce te uiti prin luneta, folosirea unei singure arme pe o perioada lunga vine cu beneficii. Bonusurile nu par sa fie mare lucru de unele singure, dar cand se aduna, sunt destul de apreciate.
Personalizarea caracterelor in Battlefield V
Una dintre optiunile care m-a incantat cel mai mult la Battlefield V este personalizarea caracterelor. Poti alege dintre mai multe personaje, mai multe tipuri de imbracaminte, dar si dintre diverse optiuni de picturi pe fata. Te poti juca cu variatiile si cu diferitele clase. O parte dintre elementele cosmetice pot fi deblocate dupa indeplinirea unor sarcini, iar DICE a declarat ca vor fi introduse si altele.
Preluat de pe The Gamer
[…] alege acest erou pentru ca li se pare familiar, mai ales daca au mai jucat inainte Call of Duty sau Battlefield. Adevarul e ca aceasta este una dintre cele mai grele clase din Team Fortress 2, chiar daca stii […]